La multi ani pe 2013! Se anunta nu doar anul scriitorului online, ci si un an de cotitura pentru web designeri, fie ei freelanceri web design sau nu. Lumea este in continua schimbare, iar spatiul online este cel care da tonul. Iata de ce mi se pare important sa vedem in ce directie merg lucrurile in domeniu si care sunt tendintele web design din acest punct de vedere. In bransa noastra exista un cliseu, "continutul este rege", insa in acelasi timp, felul in care valorifici acel continut si il evidentiezi, creativitatea si capacitatea de a imbratisa schimbarea sunt practic diferenta intre esec si succes.
Fara alte adaugiri, trendurile in web design pe 2013 sunt:

WEB DESIGN DINAMIC

Web design-ul dinamic (sau "responsive web design") a devenit o tema importanta inca din 2012, iar trendul continua in 2013. Ce inseamna dinamic? Ei bine, un design croit astfel incat sa se adapteze tuturor formelor de media digitala. Ideea din spatele lui este sa ia forma dispozitivului pe care este redat: laptop, desktop, smartphone, tableta, si orice alt dispozitiv care va fi creat. Practic este vorba de un web design uniform care ruleaza perfect in orice mediu. Layout-ul se va adapta in functie de display-ul pe care este redat, ceea ce inseamna ca nu va mai fi nevoie sa cream o versiune desktop si una mobila a unui site. Rezultatele? Universalitate, timp castigat si eficienta sporita. Nu intamplator web design-ul dinamic (responsive web design) este primul pe lista trendurilor pe 2013.

Responsive Web Design

SCROLLING INFINIT

Scrollingul infinit a fost adus in atentia publicului larg de site-uri precum Pinterest si Twitter, iar in 2013 popularitatea lui va continua sa creasca. Avantajele acestui stil de a face web design este ca simplifica experienta vizitatorului, oferind un mediu mai simplu si prietenos: cand dai scroll in jos, pagina se incarca si se deruleaza la infinit (vezi feed-ul Facebook). Un alt exemplu de site care utilizeaza scrolling-ul infinit este platforma de micro-blogging Tumblr, unde postarile se incarca dupa acelasi principiu. Utilizata corect, aceasta tehnica creste enorm atractivitatea site-ului. Dovada? Tot mai multe site-uri majore introduc in fiecare zi scrolling-ul infinit.

ELEMENTE WEB DESIGN SUPRADIMENSIONATE

Tot in 2013, ceea ce va conta in web design va fi marimea. Gratie exploziei tehnologiei touchscreen si a smartphone-urilor (45% dintre adulti poseda unul), este nevoie de obiecte supradimensionate (butoane, heading-uri, imagini si slidere), care pot fi apasate usor. Reversul ar fi ca aceste elemente grafice de proportii pot incetini incarcarea site-ului, asa ca, trebuie gasit un echilibru. A se folosi cu moderatie!

MAI MULT HTML5 SI CSS3

Web Design
Cele doua standarde vor fi adoptate tot mai sustinut in 2013, lor revenindu-le rolul de a umple golul lasat de "decesul" tehnologiei Flash. HTML5 si CSS3 au devenit un trend modern, multi designeri respectati codand in aceste limbaje dinamice si ofertante.

SIMPLITATE

Mai mult decat oricand, simplitatea devine un element esential in web design-ul anului 2013. Layout-ul trebuie sa aiba stil, navigarea sa fie usoara si intuitiva, iar arhitectura web site-ului sa fie de asa natura incat sa tina vizitatorul pe el, dar si sa-l determine sa revina. Un design minimalist, placut ochiului, este deci esential in procesul de creare site.

TIPOGRAFIA (FONTURILE) FULSCREEN

Fonturile folosite pe un site sunt cruciale in optimizarea aspectului. Nu este doar un demers menit sa ia ochii, ci unul care face web site-ul unic dandu-i acel feeling aparte. Cand web design-ul se intalneste cu arta, ceea ce rezulta este o typography care castiga vizitatori. Un text mare cu fonturi unice poate iesi in evidenta la fel de mult ca o fotografie de fundal mare.

WEB SITE CU O SINGURA PAGINA

Desi nu este o idee revolutionara, a crea un site cu o singura pagina ramane o idee care are doza ei de genialitate, sau cel putin de inspiratie. Facand acest lucru, web designer-ul evita neplacerile create de transferul de pe o pagina pe alta. Gratie tehnologiilor Jquery, HTML5 si CSS3, continutul poate fi concentrat pe o singura pagina - spre mirarea si satisfactia vizitatorului.

BACKGROUND CAT TOATA PAGINA

O imagine face cat o mie de cuvinte. O imagine mare, explica de multe ori intreaga filosofie a unui brand. Multi web designeri au inteles acest lucru si au realizat site-uri care valorifica fundaluri mari ce impresioneaza, paradoxal ca suport al unui design minimalist. Fotografiile mari captiveaza, iar atunci cand sunt bine implementate functioneaza ca element de marketing.

ELEMENTE CIRCULARE DE WEB DESIGN

Un trend mai nou este cel al cercurilor. Designerii le apreciaza pentru ca sunt curate si pot gazdui diverse elemente de pagina, precum avataruri, butoane sociale, date etc. Aceste artificii dau un aer de unicitate.

INSIGNE SOCIAL MEDIA

Social Media
Media sociala este unul dintre cele mai vehiculate subiecte pe Internet, fie ca vorbim de Twitter, Facebook sau Instagram. Promovarea unui site pe aceste canale este determinanta in succesul sau esecul lui. Iata de ce este important ca orice postare sa aiba o insigna "sociala" prin care sa poata fi distribuita de fani si cititori pe diversele site-uri de profil.
Trendul va inflori in 2013.


Acestea sunt doar 10 dintre trendurile web design care vor anima peisajul in 2013: o combinatie de estetica, fluiditate si tehnologie.
Asteptati-va insa la multe alte inovatii - singura constanta este schimbarea.

1 comentarii:

  1. Sunt la inceput, asta e tot ce am facut pana acum, sunt doar UI, insa cred ca sunt destul bune tu ce crezi?

    http://adf.ly/XFLAF

    RăspundețiȘtergere

 
SUS